Am intalnit si manageri fericiti. Si destepti. Nu multi, dar am intalnit :-)
Dar nu despre ei vroiam sa scriu.
Acum cateva saptamani dau intamplator peste blogul unui Corporate Affairs Manager. De aici, din Romania (evident, cu experienta prin Occidentul atat de dorit). Si citind eu blogul gasesc un post foarte interesant despre brandingul intern, cultura corporatista, pregatirea si trainingul angajatilor pornind de la valorile brandului corporatist. Oau ! imi zic, ia uite ce tare. Un fel de BrandTherapy aplicat la o mare companie. Hai sa-i scriu autorului si sa-mi exprim dorinta: Bem un ceai si discutam despre asta (in Romania astfel de programe - de branding intern sa le zicem - sunt rare si se fac cu timiditate). Va inchipuiti bucuria mea cand am vazut ca cineva chiar a facut asta la nivelul unei mari companii. Noi am aplicat BrandTherapy doar la companii mici-medii. N-am avut sansa, priceperea sau capacitatea de a ne ridica mai sus. Inca :-) sper eu.
I-am scris un mesaj prin intermediul formularului de pe blogul dumisale. Nu mi-a raspuns nimic. N-o fi ajuns mesajul, o fi persoana atat de ocupata si asaltata de mesaje incat nu mi-a venit inca randul la raspuns sau pur si simplu o doare-n "corporate affairs" de un no-name care vroia sa discute bazaconii de genul "branding intern" si "cultura organizationala"?
Asta se leaga de o alta experienta asemanatoare.
Pregateam un proiect online - n-a mai iesit nimic, desi ideea inca e una viabila si interesanta. Si m-am gandit ca cel mai bine ar fi sa iau legatura cu cativa dintre cei care aveau experienta mai mare si mai de succes decat mine in derularea unui astfel de proiect. Si dau cateva mesaje de "curtoazie" catorva bloggeri autohtoni. Mi-au raspuns toti cu exceptia unei tinere domnisoare de mare succes in blogosfera romaneasca. Aceasta, dupa multa vreme, a catadicsit sa-mi arunce cateva vorbe dupa ce un prieten comun i-a batut obrazul din proprie initiativa (am aflat mai tarziu asta).
Si atunci, ca si acum, m-am intrebat: de ce-ti pui contactul pe pagina de web sau pe blog daca nu raspunzi unui mesaj care iti este adresat in termeni normali, umani si fara ca el sa contina trimiteri la originea adresantului? Cat de sus trebuie sa se creada (si, probabil, sa fie) un om care nu raspunde la mesajele venite de pe blogul a carui ratiune primara este tocmai interactivitatea si relatia cu cei care ajung sa citeasca cele scrise in el? Daca in cazul tinerei duduitze m-am lamurit ulterior ca de vina era varsta si aburul de vedeta care ii invaluia creierasul, in cazul managerului cu pricina atitudinea dumisale mi se pare impardonabila. Ca sa nu zic altfel...
2 comentarii:
De fapt, nu ştiu ce zice eticheta blogurilor, dar eticheta clasică îi permite unei domnişoare să ignore un domn fix cât are ea chef :)
Cunosc si eu eticheta clasica si sunt de acord cu ea. Chiar daca pare desuet, o si respect :-) . Dar in cazul de fata era vorba de chestiuni mai degraba "profesionale", iar intentia mea in acest sens era mai mult decat evidenta. Pe de alta parte, eticheta cere sa raspunzi - clar, concis, sec, dar sa raspunzi - unui mesaj politicos. Cred ca era suficient ceva de genul: "Va multumesc pentru mesaj si pentru intentie, dar sunt extrem de ocupata, obosita, fara chef de a discuta cu necunoscutii, suficient de agasata de astfel de mesaje etc. " :-)
Trimiteți un comentariu